2 Comments

Marketing post-mortem?

De miercuri încoace, vuiește internetul. Steve Jobs a murit, la vârsta de 56 de ani, la câteva săptămâni după ce a demisionat din funcția de CEO a companiei Apple.

Citeam un articol de pe techcrunch.com, frumos scris despre ce a însemnat existența lui Jobs și ce se va întampla de-acum inainte. Nu mă voi apuca să scriu despre viața lui, despre ce a facut el important sau despre lumea fără Steve Jobs. Asta se poate citi în atâtea părți. Mă rezum la a spune că a fost, într-adevar, un geniu al generației și un om special și important în lumea tehnologiei, și nu numai.

Povesteam cu un prieten despre cum Jobs a creat – din nimic – o nevoie, pentru care el avea soluția. Pe care a vândut-o. Atât de bine, aș putea să adaug. Deci, în afară de lucrurile pe care le-a creat, a fost un om de marketing excepțional. Discursurile lui sunt urmărite și studiate ca și cazuri clare de “Așa DA”, felul în care își alegea cuvintele este unul demn de a fi predat în rândul celor care vor să vorbească în public. Cel mai probabil îi ieșea atat de bine pentru că el credea cu tărie în lucrurile pe care le spunea atâtor oameni.

După moartea lui, acțiunile Apple au scăzut cu 3% la bursă. Mulți specialiști spun că Apple va reuși să își revină, dar într-un timp în care concurența va câștiga mult teren. Și totuși, ceea ce s-a întamplat după moartea lui din punct de vedere al expunerii sale și, implicit, a companiei Apple mi se pare incredibil.

Într-adevar, după cum citeam în articolul pe care l-am menționat mai sus, există acum o mulțime de canale pe care toată lumea le poate folosi pentru a-l plânge, a-l ridica în slavi sau chiar a-l critica pe Steve Jobs și tot ce a facut el. ”When Disney died, when Einstein died, people had to read about it in the paper the next day and then talk about it with maybe a dozen other people that they happened to run into in the subsequent days. It’s hard to establish broader global context that way.”

În decurs de câteva ore se scriseseră mii de tweet-uri, sute de articole și deja știrea ajunsese chiar și la oameni care nu aveau nicio idee despre cine a fost omul ăsta. Mințile mai crețe deja umpleau și site-uri pamflet cu glume legate de eveniment.

Un magazin Apple din San Francisco a fost decorat cu post-it-uri pe care fanii Steve Jobs și-au scris mici gânduri pe care le-au lipit pe geamuri, ca un omagiu adus acestuia.

Steve Osinski, profesor de marketing la San Diego State University spune că e un fenomen comercial destul de frecvent – creșterea expunerii post-mortem – recent întâlnit în cazul Michael Jackson, ale cărui albume și piese s-au vândut spectaculos după moartea lui, în 2009. Osinski susține ideea că și vânzările Apple vor crește în perioada imediat următoare decesului fostului CEO. Evenimentul dă o nota și mai personală și sentimentală produselor pe care le-a creat Steve Jobs. Brandul Apple era, oricum, unul dintre cele mai îndrăgite branduri, iar întărirea factorului emoțional va face ca prezența lui Steve Jobs să fie resimțită încă mult timp.

O reclamă Apple mai veche a fost readusă la suprafață după moartea lui Jobs. Reclama “Think Different”, în care sunt arătați oameni iluștri ai secolului XX în timp ce pe fundal vorbește Steve Jobs, a fost înregistrată în 1997, iar în 2011 lumea îl aude pe el făcându-și o autodescriere.

Here’s to the crazy ones. The misfits. The rebels. The troublemakers. The round pegs in the square holes. The ones who see things differently. They’re not fond of rules. And they have no respect for the status quo. You can quote them, disagree with them, glorify or vilify them. About the only thing you can’t do is ignore them. Because they change things. They push the human race forward. And while some may see them as the crazy ones, we see genius. Because the people who are crazy enough to think they can change the world, are the ones who do.

Ah, da, ca final… sunt sigură că ați văzut adaptarea logo-ului Apple. Îmi spunea cineva că poate schimbarea ar trebui să fie una permanentă.

Va face vreodată Tim Cook ce a reușit să facă Steve Jobs pentru Apple, chiar și după ce, teoretic, activitatea lui pentru companie se terminase…? Eu, una, sunt destul de sceptică în privința asta. Adică, să fim serioși, Steve Jobs este marketing pentru Apple și din lumea cealaltă🙂.

2 comments on “Marketing post-mortem?

  1. e ceva extraordinar să prezinţi servicii care au existat ani de zile – facetime, siri, notifications şi aşa mai departe – ca invenţii proprii şi să le vinzi publicului împreună cu ideea că produsul e revoluţionar. când faci asta doar prin charismă şi îţi iese de fiecare dată, poţi să vinzi orice.

  2. Steve Jobs nu a fost un om de vanzari. A fost un perfectionist. Asta apreciem la el. Faptul ca a investit timp personal (avand in vedere functia si statutul lui, asta e un lucru atipic) si bani personali in ideile in care a crezut il diferentiaza de un simplu om care stie sa vanda. In cele din urma, impactul produselor lui in piata a dovedit genialitatea lui.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: